Taxa pe tranzacții financiare aplicată în 11 țări UE ar putea genera peste 10 miliarde de euro

Taxa pe tranzacții financiare aplicată în 11 țări UE ar putea genera peste 10 miliarde de euro
Publicat: 23/10/2012, 16:53
Actualizat: 04/02/2019, 10:41

Aplicarea unei taxe pe tranzacții financiare de 11 state europene ar genera probabil peste 10 miliarde de euro, a declarat, marți, ministrul pentru Afaceri Europene din Franța, Bernard Cazeneuve, citat de AFP.

Până în prezent, 11 state UE s-au angajat să introducă o taxă pe tranzacții financiare însă „trebuie să convenim nivelul și baza de taxare”, a spus Cazeneuve.

Comisia Europeană vrea să introducă o propunere pentru cooperare mai strânsă la reuniunea din 13 noiembrie a miniștrilor de Finanțe din UE și speră ca un acord să fie încheiat până la sfârșitul anului.

„Dacă taxa s-ar aplica în toate cele 27 de state, fondurile obținute, pe baza planurilor Comisiei, s-ar situa la 57 de miliarde de euro”, a spsus ministrul francez.

Propunerea executivului comunitar, inițiată în septembrie anul trecut, vizează taxarea tututor tranzacțiilor între instituțiile financiare (bănci, burse, companii de investiții, companii de asigurări, fonduri de hedging).

Tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni ar fi taxate cu 0,1%, iar cele care vizează contracte derivate cu 0,01%.

Taxa se va aplica dacă cel puțin una dintre instituțiile financiare implicate are sediul în UE, chiar dacă tranzacția se desfășoară în afara spațiului comunitar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cele trei mari gafe făcute de candidaţi la dezbaterea prezidenţială şi cât îl va costa...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte...
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040